Continuăm seria de materiale despre răscoala țărănească de la 1907, ca parte din expoziția ”Revizitând răscoala țărănească de la 1907”. De data aceasta, facem o scurtă incursiune în literatura dedicată acestui eveniment, cu ajutorul criticului literar Cosmin Borza, cercetător la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din ClujNapoca.
„Cel mai importat impact pe plan literar al Răscoalei din 1907 a constat în instituirea disocierii dintre rustic și rural, adică dintre prelucrarea idilică sau pitorească a imaginii satului/țăranului (predominantă pe tot parcursul secolului al XIXlea, cultivată până la exces de gruparea „sămănătoristă” la începutul secolului al XXlea) și reflectarea realistă a existenței țărănești. Decenii întregi universul rural fusese mitizat de scriitorii care aderau la orientări conservatoare sau liberale, camuflând astfel incapacitatea celor două ideologii de a oferi soluții politice sau economice pentru rezolvarea așanumitei „chestiuni țărănești”. Abia în urma celei mai sângeroase răscoale din Europa modernă, satul ajunge în sfârșit să fie considerat drept mediul social cel mai potrivit pentru a percepe și a expune efectele modernizării capitaliste la adevărata lor amploare. Atât de elogiatul proces politic, social, economic și cultural se dovedește nu doar neaderent, dar dea dreptul nimicitor pentru peste 80% dintre locuitorii Regatului României. Respectiva metamorfoză de viziune este rostită fățiș și chiar programatic de mulți dintre scriitorii proeminenți ai epocii.
Prin evocarea În ziua aceea de mart 1907, Mihail Sadoveanu își reconsideră complet viziunea asupra țărănimii:
„Atunci înțelesei pe deplin un lucru mare și dureros și văzui, cu mâhnire amară, cât de străin și de departe eram în realitate pentru oamenii de care îndrăznisem să mă apropii cu vorbe de prietenie”.